Centrul comercial Sun Plaza

Sun Plaza – Destinație de senzație  – 170 de magazine, zona dedicată food & fun cu acces facil

Zvon Café împlineşte 15 ani de la deschiderea primei cafenele

În urmă cu 15 ani, la data de 19 octombrie 2001, începea povestea brandului Zvon Café, prin deschiderea primei cafenelei, în Bucureşti.

Începând cu anul 2007, Zvon Café a început să se extindă, mai întâi la nivel local, în Bucureşti, iar apoi, din 2009, la nivel naţional. În intervalul 2009-2014, Zvon Café a deschis 10 locaţii, două în Bucureşti, restul cafenelelor acoperind zona Moldovei şi zona Olteniei.

În evoluţia sa, brandul a trecut prin schimbări la nivel vizual, din dorinţa de a fi permanent actual pe piaţă, de a veni cu un aer proaspăt şi cu experienţe noi pentru clienţi. Astfel, rebranding-ul Zvon Café nu a constat doar în reîmprospătarea logo-ului, ci şi la nivel de design.

Procesul a început în anul 2015, cu scopul de a aduce un nou concept, o nouă abordare în designul cafenelelor și a fost deja implementat în 5 locaţii, urmând ca restul locaţiilor să intre în acest proces cât de curând.

Zvon Café este unul dintre cele mai vechi lanţuri de cafenele din România. Respectând cu stricteţe dictonul “Calitatea face diferenţa” în cei 15 ani de experienţă, brandul se bucură şi astăzi de renumele câştigat şi are în continuare planuri de dezvoltare.