Sun Plaza și Asociația React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, anunță continuarea campaniei „Dăruiește timp, donează sânge!”, lansată în vara anului trecut.
Cea de-a treia ediție a campaniei „Dăruiește timp, donează sânge!” va avea loc în perioada 3-5 septembrie, între orele 09.00 – 13.00, într-un centru mobil complet echipat pentru actul donării, amplasat la intrarea principală Sun Plaza, din Șoseaua Olteniței, cât și în două cabinete special amenajate în policlinica Regina Maria.
În fiecare zi, sute de pacienți au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine pentru a supraviețui. În București, nici măcar jumătate din nevoia de sânge din spitale nu este acoperită. În această situație, campania „Dăruiește timp, donează sânge!” vine în întâmpinarea bucureștenilor care își doresc să doneze sânge dar nu reușesc să ajungă la Centrul de Transfuzie Sanguină, în special în timpul săptămânii.
Recoltarea de sânge va fi realizată de personal specializat de la Centrul de Transfuzie Sanguină București, în condiții de siguranță, folosind instrumente de unică folosință. La fiecare donare se recoltează aproximativ 450 ml de sânge, care vor fi folosiți pentru pacienții internați în spitalele din Capitală, a căror viață poate să depindă de aceste transfuzii.
„În București sunt aproximativ 60 de spitale publice și private. Pentru a acoperi necesarul de transfuzii sanguine din aceste spitale, ar fi nevoie de aproximativ 700 de persoane care să doneze zilnic. Momentan, la Centrul de Transfuzie Sanguină din București se prezintă zilnic aproximativ 300 de potențiali donatori, dintre care doar în jur de 250 pot să doneze. Dar chiar și așa, numai sângele de la 190-200 de donatori merge către spitale, deoarece după analizele făcute sângelui donat, o parte din acesta nu va corespunde standardelor de siguranță și de calitate. Prin această campanie ușurăm accesul bucureștenilor din această zonă la procesul de donare și completăm necesarul de sânge de care au nevoie spitalele”, declară Anca Ștefan, Președinte Asociația React.
Donarea de sânge trebuie să fie un proces sigur atât pentru donator, cât și pentru primitor, de aceea persoana care donează trebuie să fie sănătosă și să îndeplinească următoarele condiții:
• să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani;
• să aibă greutatea între 50 – 100 kg femeile și între 60 – 110 kg bărbații;
• să nu consume alcool cu 48 de ore înainte;
• să nu fi suferit în ultimele 3 luni intervenții stomatologice sau chirurgicale;
• să nu aibă / nu fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii;
• femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
• să fi consumat înainte de donare un mic dejun normal (o cană cu ceai sau cafea, legume, fructe), fără multe proteine și grăsimi;
• să nu fumeze cu o oră înainte de donare și nici imediat după.
În cadrul sesiunilor de donare de sânge organizate prin campania „Dăruiește timp, donează sânge!” nu se primesc beneficii materiale, însă un singur donator, prin cei 450 ml de sânge recoltați, poate să salveze chiar și trei vieți. În plus, în urma donării, sângele se împrospătează, crește imunitatea organismului, iar riscurile de paralizie și de accident vascular se reduc cu aproximativ 30%.