Mulți dintre noi am colecționat, la un moment dat, obiecte. De la șervețele de masă, la abțibilduri, de la jucării care veneau cadou cu diferite produse, la halbe de bere, unii dintre noi au pornit pe drumul acesta hotărâți să creeze o bază de date unică. Însă tot la fel de mulți am abandonat drumul când nu am mai avut unde să ne așezăm colecțiile, sau ne-am săturat să avem grijă de ele, ori ne-am mutat din casa părintească și obiectele au luat drumul coșului de gunoi.
Cele 4 colecții de la Muzeul Colecționarilor pe care le poți vizita se numesc:
”Arta Tranșeelor (Trench Art) în România”, care îi aparține inginerului Cristian Dumitru și care numără cea mai mare colecție de obiective decorative din România, cu peste 350 de piese, adunate în peste 30 de ani, toate realizate de soldați, personal auxiliar al armatei, prizonieri de război sau civili și a căror proveniență e legată direct de un conflict armat sau de urmările acestuia.
”Colecția Coca Cola”, care îi aparține lui Adrian Preda și care numără 500 de sticle Coca-Cola și 450 de coastere.
”Colecția Aparate Foto Vintage”, care îi aparține Ralucăi Chipriade și lui Paul Aioanei și care cuprinde 67 de aparate, ce prezintă evoluția tehnicii fotografice folosită în captarea imaginilor timp de un secol.
”Colecția Ceasuri de Buzunar”, care îi aparține lui Cristian Galeru și care include 15 ceasuri mecanice, funcționale, replici ale ceasurilor celebre din secolele XVIII- XIX, originalele fiind produse de firma Atlas, un sub-brand al faimoasei companii de ceasuri Elgin Watch Company. Ceasurile din expoziție sunt fabricate în secolul XXI, dar sunt un omagiu adus seriei foarte populare din secolele trecute.
Nu doar că sunt pasionat de timp, dar sunt pasionat de timpul trecut, de perioada romantică a măsurării timpului.
Cristian Galeru
Când ați început să deveniți interesat de obiectele colecționate și cum s-a transformat acest interes într-o pasiune, respectiv colecția de ceasuri pe care o aveți în prezent la Muzeul Colecționarilor?
Eram în liceu și trebuia să ne alegem un laborator în care să prestăm practica în următorul an de zile, în cadrul Institutului de Metrologie, cel care ne patrona unitatea de învățământ cu nume omolog. Pe listă figurau o grămadă de opțiuni: laboratoarele de măsurat lungimea, greutatea, rezistența electrică etc., dar eu am ales ceva complet inedit: măsurarea timpului. Era un fapt atât de neobișnuit, încât cercetătorul de la laboratorul respectiv a rămas cu gura căscată când m-a văzut apărând în cadrul ușii, fiind primul elev pe care îl vedea la față în toată cariera sa, căci nu se mai pomenise anterior ca cineva să fie interesat de munca lui.
Foarte emoționat că cineva îl preferă, a dorit să se laude cu piesa de rezistență din laborator și anume cu ceasul atomic din dotarea laboratorului, care era unicul din România și după care se stabilește ora exactă în țara noastră. Mi-a arătat un dispozitiv care semăna cu o cutie albă pe care erau aprinse diferite beculețe, nimic cu cadran și limbi, așa cum mă așteptam eu. M-a lovit un atac de panică teribil, gândindu-mă că voi fi obligat să stau un an de zile lângă acea cutie în cadrul practicii studențești și în mod sigur mă voi iradia. Primul impuls a fost să o iau la fugă sau să-mi schimb opțiunea, care în acel moment mi se părea cea mai neinspirată pasiune din lume, din moment ce presupunea contactul cu ceva atât de periculos.
Dar domnul cu halat alb m-a liniștit că nu există absolut nici un risc de iradiere și nu trebuie să confund un ceas atomic cu o bombă atomică, deși eu numai la asta mă gândeam în timp ce mă treceau toate transpirațiile. Deci în loc să devin stăpânul timpului și să scap de stresul îmbătrânirii, parcă accelerasem acest proces și mă simțeam prins în capcană. De la stres se ajunsese la angoasă. Am înțeles în acel moment nu doar că sunt pasionat de timp, dar sunt pasionat de timpul trecut, de perioada romantică a măsurării timpului, căci nimeni nu se va apuca vreodată să arginteze un ceas atomic, sau să-l graveze cu propriul nume pe capacul cu filigran, așa cum făceau strămoșii noștri cu ceasurile de buzunar. Și m-am îndrăgostit de acestea, ca un fel de a alege imprecizia în beneficiul esteticului. Mi-am dat seama că frumusețea atomului (cea la care visaseră generații întregi de oameni de știință și care reprezenta obsesia secolului) nu există, de fapt.
Ce obiect din colecția dvs. este cel mai valoros din punct de vedere sentimental?
Luând în mână oricare ceas din cadrul colecției, am sperat că voi putea călători în timp așa cum a reușit protagonistul din filmul Undeva, Cândva, un SF romantic din anul 1980, în care actorul principal era tocmai cel care jucase anterior în Superman: Christopher Reeve. El reprezintă un om obișnuit de această dată, dar care capătă puteri speciale prin intermediul unui ceas de buzunar pe care-l lăsa să penduleze în fața ochilor și-l folosește astfel ca instrument de auto-hipnoză, aceasta fiind calea prin care se putea întoarce în timp. Mi s-a părut atunci cea mai accesibilă cale spre nemurire, respectiv aceea de a te întoarce mereu la vârsta tinereții. Probabil de aceea am și făcut Facultatea de Psihologie, ca să găsesc ceasul lui Christopher Reeve (sau cel puțin partea hipnotică).
Minimalismul și orologeria nu fac casă bună. Ceasurile m-au învățat să fiu complicat și supersofisticat.
Cristian Galeru
Ce credeți că a adus în viața dvs. colecția pe care o aveți și ce simțiți vizavi de ea din punct de vedere al preocupării, timpului pe care l-ați dedicat să o construiți și disciplinei?
Colecția mi-a adus tot ceea ce minimalismul a răpit societății actuale. Cele mai scumpe ceasuri din lume sunt azi nu cele placate cu diamante (deși și acelea valorează milioane de euro), ci cele care au „complicații”, adică adaosuri sofisticate la mecanismul lor de bază. În lumea orologeriei e important cât de multe „tourbillon” are un ceas, nu cât de puține. Minimalismul și orologeria nu fac casă bună. Ceasurile m-au învățat să fiu complicat și supersofisticat. De aceea nici nu mi-am găsit sufletul pereche și sunt slabe șanse că-l voi găsi vreodată. Deci provocarea nu e să fii minimalist, ci antiminimalist.
Ce înseamnă pentru dvs. că aveți o colecție care acum e expusă la Muzeul Colecționarilor, unde poate fi văzută și de alți oameni?
Sper să călătorească în timp și nu neapărat prin balansarea lor neîncetată, cum făcea Christopher Reeve, ci prin concentrarea pe mișcarea lor împietrită. Din acest motiv nu am întors cheița niciunui ceas, secundarul lor e mut, dar sper să povestească multe.
Ce v-ați dori să înțeleagă oamenii din colecția dvs. și cu ce mesaj v-ați dori să rămână?
Oamenii ar trebui să înțeleagă că în ziua de azi corporatismul se ghidează după ceasul atomic. Din fericire, însă, în contrast cu acesta, lumea boemă se ghidează după orice altceva, inclusiv după nostalgie. Sunt gata să-mi donez colecția mea de ceasuri de buzunar celui care va descoperi o persoană care colecționează ceasuri atomice!
Muzeul Colecționarilor închide seria evenimentelor Pop-Up Museums din 2021, un proiect cultural Sun Plaza, care și-a propus să aducă muzeele mai aproape de bucureșteni într-o serie de expoziții neconvenționale. Inițiativa a debutat în 2020, cu expoziții realizate alături de Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Parfumului și Institutul Astronomic al Academiei Române. În 2021, Pop-Up Museums a inclus colaborări cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Telecomunicațiilor și Muzeul Aviației Române.
Articol creat de Andreea Vasile
Mulți dintre noi am colecționat, la un moment dat, obiecte. De la șervețele de masă, la abțibilduri, de la jucării care veneau cadou cu diferite produse, la halbe de bere, unii dintre noi au pornit pe drumul acesta hotărâți să creeze o bază de date unică. Însă tot la fel de mulți am abandonat drumul când nu am mai avut unde să ne așezăm colecțiile, sau ne-am săturat să avem grijă de ele, ori ne-am mutat din casa părintească și obiectele au luat drumul coșului de gunoi.
Cele 4 colecții de la Muzeul Colecționarilor pe care le poți vizita se numesc:
”Arta Tranșeelor (Trench Art) în România”, care îi aparține inginerului Cristian Dumitru și care numără cea mai mare colecție de obiective decorative din România, cu peste 350 de piese, adunate în peste 30 de ani, toate realizate de soldați, personal auxiliar al armatei, prizonieri de război sau civili și a căror proveniență e legată direct de un conflict armat sau de urmările acestuia.
”Colecția Coca Cola”, care îi aparține lui Adrian Preda și care numără 500 de sticle Coca-Cola și 450 de coastere.
”Colecția Aparate Foto Vintage”, care îi aparține Ralucăi Chipriade și lui Paul Aioanei și care cuprinde 67 de aparate, ce prezintă evoluția tehnicii fotografice folosită în captarea imaginilor timp de un secol.
”Colecția Ceasuri de Buzunar”, care îi aparține lui Cristian Galeru și care include 15 ceasuri mecanice, funcționale, replici ale ceasurilor celebre din secolele XVIII- XIX, originalele fiind produse de firma Atlas, un sub-brand al faimoasei companii de ceasuri Elgin Watch Company. Ceasurile din expoziție sunt fabricate în secolul XXI, dar sunt un omagiu adus seriei foarte populare din secolele trecute.
Nu doar că sunt pasionat de timp, dar sunt pasionat de timpul trecut, de perioada romantică a măsurării timpului.
Cristian Galeru
Când ați început să deveniți interesat de obiectele colecționate și cum s-a transformat acest interes într-o pasiune, respectiv colecția de ceasuri pe care o aveți în prezent la Muzeul Colecționarilor?
Eram în liceu și trebuia să ne alegem un laborator în care să prestăm practica în următorul an de zile, în cadrul Institutului de Metrologie, cel care ne patrona unitatea de învățământ cu nume omolog. Pe listă figurau o grămadă de opțiuni: laboratoarele de măsurat lungimea, greutatea, rezistența electrică etc., dar eu am ales ceva complet inedit: măsurarea timpului. Era un fapt atât de neobișnuit, încât cercetătorul de la laboratorul respectiv a rămas cu gura căscată când m-a văzut apărând în cadrul ușii, fiind primul elev pe care îl vedea la față în toată cariera sa, căci nu se mai pomenise anterior ca cineva să fie interesat de munca lui.
Foarte emoționat că cineva îl preferă, a dorit să se laude cu piesa de rezistență din laborator și anume cu ceasul atomic din dotarea laboratorului, care era unicul din România și după care se stabilește ora exactă în țara noastră. Mi-a arătat un dispozitiv care semăna cu o cutie albă pe care erau aprinse diferite beculețe, nimic cu cadran și limbi, așa cum mă așteptam eu. M-a lovit un atac de panică teribil, gândindu-mă că voi fi obligat să stau un an de zile lângă acea cutie în cadrul practicii studențești și în mod sigur mă voi iradia. Primul impuls a fost să o iau la fugă sau să-mi schimb opțiunea, care în acel moment mi se părea cea mai neinspirată pasiune din lume, din moment ce presupunea contactul cu ceva atât de periculos.
Dar domnul cu halat alb m-a liniștit că nu există absolut nici un risc de iradiere și nu trebuie să confund un ceas atomic cu o bombă atomică, deși eu numai la asta mă gândeam în timp ce mă treceau toate transpirațiile. Deci în loc să devin stăpânul timpului și să scap de stresul îmbătrânirii, parcă accelerasem acest proces și mă simțeam prins în capcană. De la stres se ajunsese la angoasă. Am înțeles în acel moment nu doar că sunt pasionat de timp, dar sunt pasionat de timpul trecut, de perioada romantică a măsurării timpului, căci nimeni nu se va apuca vreodată să arginteze un ceas atomic, sau să-l graveze cu propriul nume pe capacul cu filigran, așa cum făceau strămoșii noștri cu ceasurile de buzunar. Și m-am îndrăgostit de acestea, ca un fel de a alege imprecizia în beneficiul esteticului. Mi-am dat seama că frumusețea atomului (cea la care visaseră generații întregi de oameni de știință și care reprezenta obsesia secolului) nu există, de fapt.
Ce obiect din colecția dvs. este cel mai valoros din punct de vedere sentimental?
Luând în mână oricare ceas din cadrul colecției, am sperat că voi putea călători în timp așa cum a reușit protagonistul din filmul Undeva, Cândva, un SF romantic din anul 1980, în care actorul principal era tocmai cel care jucase anterior în Superman: Christopher Reeve. El reprezintă un om obișnuit de această dată, dar care capătă puteri speciale prin intermediul unui ceas de buzunar pe care-l lăsa să penduleze în fața ochilor și-l folosește astfel ca instrument de auto-hipnoză, aceasta fiind calea prin care se putea întoarce în timp. Mi s-a părut atunci cea mai accesibilă cale spre nemurire, respectiv aceea de a te întoarce mereu la vârsta tinereții. Probabil de aceea am și făcut Facultatea de Psihologie, ca să găsesc ceasul lui Christopher Reeve (sau cel puțin partea hipnotică).
Minimalismul și orologeria nu fac casă bună. Ceasurile m-au învățat să fiu complicat și supersofisticat.
Cristian Galeru
Ce credeți că a adus în viața dvs. colecția pe care o aveți și ce simțiți vizavi de ea din punct de vedere al preocupării, timpului pe care l-ați dedicat să o construiți și disciplinei?
Colecția mi-a adus tot ceea ce minimalismul a răpit societății actuale. Cele mai scumpe ceasuri din lume sunt azi nu cele placate cu diamante (deși și acelea valorează milioane de euro), ci cele care au „complicații”, adică adaosuri sofisticate la mecanismul lor de bază. În lumea orologeriei e important cât de multe „tourbillon” are un ceas, nu cât de puține. Minimalismul și orologeria nu fac casă bună. Ceasurile m-au învățat să fiu complicat și supersofisticat. De aceea nici nu mi-am găsit sufletul pereche și sunt slabe șanse că-l voi găsi vreodată. Deci provocarea nu e să fii minimalist, ci antiminimalist.
Ce înseamnă pentru dvs. că aveți o colecție care acum e expusă la Muzeul Colecționarilor, unde poate fi văzută și de alți oameni?
Sper să călătorească în timp și nu neapărat prin balansarea lor neîncetată, cum făcea Christopher Reeve, ci prin concentrarea pe mișcarea lor împietrită. Din acest motiv nu am întors cheița niciunui ceas, secundarul lor e mut, dar sper să povestească multe.
Ce v-ați dori să înțeleagă oamenii din colecția dvs. și cu ce mesaj v-ați dori să rămână?
Oamenii ar trebui să înțeleagă că în ziua de azi corporatismul se ghidează după ceasul atomic. Din fericire, însă, în contrast cu acesta, lumea boemă se ghidează după orice altceva, inclusiv după nostalgie. Sunt gata să-mi donez colecția mea de ceasuri de buzunar celui care va descoperi o persoană care colecționează ceasuri atomice!
Muzeul Colecționarilor închide seria evenimentelor Pop-Up Museums din 2021, un proiect cultural Sun Plaza, care și-a propus să aducă muzeele mai aproape de bucureșteni într-o serie de expoziții neconvenționale. Inițiativa a debutat în 2020, cu expoziții realizate alături de Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul Parfumului și Institutul Astronomic al Academiei Române. În 2021, Pop-Up Museums a inclus colaborări cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Telecomunicațiilor și Muzeul Aviației Române.
Articol creat de Andreea Vasile
