E ora 9 AM. În fața ta ai: o cafea maaaare, telefonul, agendă, pix. În dreapta: o plantă pe care ai uitat s-o uzi. În stânga: un coleg panicat care vorbește non-stop. În capul tău: somn. Mult somn. Aseară ai stat la birou până la 8 juma’ și crezi că nici azi nu scapi mai devreme. E ok, nu ești singurul! Bine ai venit în lumea adulților responsabili!
Pe înțelesul tuturor – ce înseamnă să fii adult responsabil?
Să lămurim un aspect: începi să fii adult responsabil după vârsta de 20 și un pic de ani. Sau așa ar fi ideal. Dacă ar trebui să definim adultul responsabil prin 3 cuvinte-cheie, probabil le-am folosi pe următoarele: chirie (sau rată), întreținere, oboseală. Cu accent pe ultima. Mda, știm, nu sună prea optimist! Dar, din nou, nu ești singurul care trece prin asta! [insert hug here]
De ajuns cu tristețea! Să fii adult e mișto!
Chiar e, dacă știi să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă și să duci totul la un nou nivel de senzație! După cum mulți guru afirmă (nope, nu noi), ca viața să ți se pară frumoasă, trebuie să găsești un echilibru firesc în lucrurile pe care le faci zi de zi. Adică trebuie să fii ceva mai organizat și să știi să-ți prioritizezi lucrurile care contează cu adevărat. Stat la job până târziu sau mers la sală? Răspunsul e simplu: câte puțin din fiecare.
Mici reușite sau despre echilibrul dintre viața profesională și viața personală
Echilibrul dintre viața profesională și cea personală – iată un subiect foarte dezbătut și întors pe toate părțile! Psihologi, sociologi, cercetători, Oprah (doar nu era s-o sărim!!!)… toți ne dau sfaturi și sfaturi despre cum să găsești echilibrul ăsta fără de care nu se poate.
Noi nu-i cităm. În schimb, venim cu propria noastră rețetă, testată înainte, care a dat roade:
Sfatul nr. 1: Pleacă cu bicicleta de la birou și asigură-te că te plimbi cel puțin o oră în fiecare seară. Studiie arată că mersul pe bicicletă elimină stresul și oboseala. Mai mult, îmbunătățește memoria și te ajută să ai mai multe idei creative.
Bicicletă de la Hervis
Sfatul nr. 2: Jumătate de viață ne-o petrecem la birou, cu ochii în calculator. Cel mai bun lucru pe care îl poți face e să te deconectezi de la tehnologie câte 30 de minute la fiecare 2 ore. Plimbă-te, ia o gură de aer, eliberează-ți mintea! O să fii mult mai productiv, pe testate!
Sfatul 3. Ascultă mai multă muzică! Nu degeaba s-au chinuit cercetătorii să descopere că muzica are ca efect la nivel cortical activarea unor zone responsabile cu potențarea memoriei, atenției și a puterii de concentrare.
Căști de la Librarium
Sfatul 4. Fii mai recunoscător pentru toate lucrurile frumoase din viața ta! Scrie un mesaj de mulțumire cuiva drag, notează-ți pe o agendă ce lucruri te fac fericit zi de zi, fii mai optimist!
Agendă și felicitare de la Librarium
Sfatul 5. Știi momentul acela în care realizezi că n-ai mai vorbit cu cel mai bun prieten de… nici tu nu mai știi când? E cazul să o faci! Dă-i un semn și fă-ți timp pentru o revedere. Statul la povești cu cineva drag elimină stresul și îmbunătățește semnificativ viața, cam în 80% dintre cazuri.
Cafea de la Gloria Jeans
Cam atât cu sfaturile, că ce-i prea mult strică! Nu rămâne decât să-ți mai faci timp și pentru tine. Începe cu o plimbare în Sun Plaza!