Dă o oră din viața ta ca să salvezi 3 vieți! Arată că îți pasă și vino la Sun Plaza ca să donezi sânge pentru pacienții din spitale.
Când?
Fii un exemplu pentru cei din jurul tău și vino la intrarea principală din Sun Plaza – Esplanada Sud, în perioada 31 august-2 septembrie, între orele 9.00 și 13.00. Implică-te în campania ”Dăruiește timp un pic ALTFEL. Donează sânge!” care este la a șaptea ediție și e organizată de Sun Plaza și Asociația React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București (CTS București) și Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.
Ce trebuie să faci înainte de donare – patru lucruri foarte importante:
Ești în siguranță!
Nu are de ce să-ți fie teamă de nimic, pentru că vei fi pe mâini bune. Personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină București va recolta sângele în condiții de siguranță, folosind instrumente de unică folosință. Întregul proces nu durează mai mult de 30 de minute, din care donarea efectivă se realizează în maxim 10 minute. Cei 450 de mililitri de sânge recoltați de la un singur donator pot să salveze chiar și trei vieți omenești.
În cadrul acestei campanii, donarea de sânge este benevolă, astfel că nu vei primi bonuri de masă și adeverințe.
Cine poate să doneze sânge?
Dacă ai vârsta între 18 și 60 de ani, o greutate corporală mai mare de 50 de kilograme la femei și de 60 de kilograme la bărbați, nu ai făcut operații chirurgicale și stomatologice în ultimele 3 luni, nu ești însărcinată/lauză/la menstruație, nu suferi de hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele atunci îndeplinești condițiile de donare. În plus, vei completa un formular și apoi vei beneficia de un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului și hemoglobinei etc.) în urma căruia medicii vor decide dacă poți să donezi sânge.
Mai multe informații despre condițiile de donare găsești pe www.pentruviata.com