Concursul EA FC 25 va fi o premieră pentru că avea loc pe 29 septembrie 2024, simultan cu lansarea pe piață a acestui nou model de joc. Sunt invitați să participe persoanele cu vârsta de peste 7 ani, în limita a 128 de locuri. Premiile constau în vouchere valorice pentru cumpărături în magazinele din Sun Plaza, cu valoarea de 2500 de lei (premiul I), 1500 de lei (premiul II) și respectiv 1000 de lei (premiul III).
Invitatul-surpriză al acestei ediții, la un nou eveniment Meet & Greet, este influencerul Tudor Buțan.
Participanții cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani se pot înscrie în prezența unui părinte sau al tutorelui legal, cei de 14 – 18 ani se pot înscrie cu acordul părinților, iar cei peste 18 ani au nevoie doar de cartea de identitate.
Înscrierea se face în dimineața evenimentului, începând cu ora 10, în zona scărilor rulante din fața hipermarketului Carrefour.
Regulamentul evenimentului poate fi accesat aici.