Cabral și Marta Ușurelu, redactorul șef al Revistei BIZ, vor fi gazdele BERCENI SUMMIT, un concept inovator de conferință care aduce împreună oamenii Berceniului care au reușit să construiască proiecte și cariere de succes, pentru a vorbi despre experiența lor de viață și a ne spune de ce acest cartier rămâne un loc special pentru ei.
Evenimentul are loc pe 10 ianuarie 2019, la Club Oxygen din Sun Plaza, și are scop caritabil, iar participarea se face pe bază de DONAȚIE. Banii strânși la BERCENI SUMMIT vor ajunge la Asociația Dăruiește Viață, care construiește, din sponsorizări și donații, primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, în curtea Spitalului “Marie Curie”.
Tema primei ediții BERCENI SUMMIT este “Beyond ourselves”. Ne dorim să schimbăm percepții, să demontăm prejudecăți și să încurajăm schimbarea, de aceea aducem pe scenă povești reale, ale unor oameni care s-au remarcat prin reușite, dar și prin greutăți, cu scopul de a stimula audiența în a-și urma visurile și a-și dezvolta cariera.
Fiind un eveniment în premieră, ne dorim ca audiența să aprecieze curajul ambasadorilor noștri, mai ales că toate persoanele implicate pro bono în organizare depun eforturi pentru a aduce plus valoare și pentru a spijini cauza Asociației Dăruiește Viață. Orice firmă, orice persoana fizică se poate implica în susținerea acestei cauze.