Siguranţa dvs. este prioritatea noastră numărul unu, de aceea toate măsurile pe care le-am implementat vor fi adaptate în mod continuu la nevoile clienţilor şi angajaţilor centrului comercial pentru a crea un mediu adecvat, în care să vă simţiţi în siguranţă.
Având în vedere premisele reluării treptate a activitătilor comerciale, pană la dată de 16 iulie, magazinele din centrul comercial pot opta pentru un program redus, cu obligativitatea respectării unui orar de lucru cu publicul de minimum 8 ore, în intervalul 12:00-20:00.
Restaurantele sunt deschise în regim takeaway pentru a fi mai aproape de comunitatea din care cu toţii facem parte. Astfel, poţi comanda online preparatele favorite şi ele îţi vor fi livrate în siguranţă direct acasă.
Dacă alegeţi să ne vizitaţi şi să consumaţi în varianta take away, o puteţi face în siguranţă. Am luat toate măsurile necesare pentru a vă putea bucura de preparatele favorite şi de reluarea vizitelor în Sun Plaza.