Sun Plaza este o investiție marca S IMMO AG
Am avut inaugurarea în luna februarie a anului 2010, primind pentru dezvoltare aprecierea Construction and Investment Journal și a Europaproperty, fiind considerat „Centrul Comercial al Anului”.
Suntem centrul de retail dominant din zona de sud a Bucureștiului, cu o suprafață construită de 208.000 mp, aflându-ne în proprietatea S IMMO AG și administrarea CBRE România.
Odată cu remodelarea celor 20.000 mp și cu un plus de 40 de magazine noi, Sun Plaza a fost câștigătoarea „Cea mai bună renovare/extindere a anului”, premiile CIJ 2017.
Având patru etaje, dintre care două destinate exclusiv cumpărăturilor, și cu o parcare subterană cu 2.000 de locuri care se întinde pe două niveluri, suntem centrul comercial al tuturor, o oază a cumpărăturilor și relaxării. Suntem un centru de tipul “all inclusive”, cu un mix echilibrat de retail, găzduind peste 170 de magazine și spații de petrecere a timpului liber, precum cafenele, cinematograf, centre de bowling și biliard, locuri specializate destinate copiilor și un food court generos. Dintre partenerii principali de retail, amintim: Carrefour, Leroy Merlin, Cinema City, C&A, Anson` s, H&M, Lego, Zara, Altex, Bebetei și Flanco.
Avem o localizare excelentă, situată în sudul Capitalei, în inima Pieței Sudului, la 10 minute de centru, care permite accesul extrem de ușor. Avantajele noastre majore sunt date de trecerea directă din stația de metrou, printr-un pasaj subteran, dar și de multiplele opțiuni alternative de transport – numeroase linii de autobuz și tramvai care fac legătura cu majoritatea zonelor din oraș.
Încă de la înființare, am fost un spațiu dinamic, care i-a ținut pe vizitatori conectați prin acțiuni „un pic altfel” și prin expunerea la diferite experiențe în premieră pentru România. Deținem trei recorduri Guiness, încă de la începuturi (2010), pentru deja celebrele luminițe care dau startul Crăciunului pentru prima dată în București sau pentru alte acțiuni neobișnuite, precum moneda gigantică de ciocolată (2011) ori show-ul spectaculos de skanderbeg al lui Ion Oncescu, în care s-a impus în 24 de ore, în fața a peste 1000 de adversari (2012).
Ne-am transformat în scenă deschisă pentru a aduce gratuit, în rândul publicului, știința, arta, cultura, diferitele forme de învățare. Trupe de teatru cu expunere la festivalurile internaționale, expoziții în premieră (3D Expo, Above and Beyond, Ice Age, Dragoni), trupe de dans, de muzică, toate ne-au trecut pragul, în premieră.
Pentru cel mai drag public al nostru, copiii, dragonul Sunny pregătește în permanență surprize și acțiuni de învățare și divertisment. Toate acestea au adus aprecierea vizitatorilor noștri, care au ales să ne fie alături într-un număr foarte mare, aniversând, în 2018, 100 de milioane de vizite.
Pentru comunitate, pregătim anual alături de Parcul Natural Văcărești, crossul Sun Challenge Văcărești, unde toți banii donați merg către cauza parcului.
In aprilie 2022, am serbat alături de clientii nostri, aniversarea de 12 ani. Planete uriașe, navete spațiale, expoziții cosmice, călătorii VR prin Univers, au fost parte din surprizele pregătite. Cea mai mare dintre acestea a fost când, emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani a transmis live în Sun Plaza și a fost lider de audiență.
Din aceeași “familie” cu noi, aflată tot în proprietatea S IMMO, este și clădirea de birouri Sun Offices, situată pe 3 etaje lângă centrul nostru, oferind spații de birouri cu o suprafață închiriabilă de peste 10 000 mp.
Despre S IMMO AG
S IMMO AG (Bloomberg: SPI.AV, Reuters: SIAG.VI) este prima companie de investiții imobiliare din Austria, listată încă din 1987 la Bursa din Viena. Prin investițiile pe termen lung, atât în proprietăți comerciale, cât și rezidențiale din Austria, Germania și din țări din Europa Centrală și de Sud-Est, compania este sinonimul experienței susținute și portofoliului echilibrat.