Vrei să afli cum să prepari cel mai delicios somon unilateral cu cremă de avocado sau un foarte gustos şi eficient tartar surpriză? Sau poate te tentează să încerci un piept de raţă, alături de risotto din orz şi legume glasate? Iată cele 3 reţete delicioase recomandate de Chef Dexter la Cooking Show-ul din Sun Plaza.
Reţeta 1: Somon unilateral cu cremă de avocado + tartar surpriză
Porţii: 2
– file somon – 500-600g (1 bucată)
– ulei de măsline – 60 ml
– sare, piper
– avocado ready to eat – 2 buc
– lime – 4 buc
– coriandru fresh – 1/2 casoletă
– ceapă verde – 1 legătură
– baghetă – 1 bucată (feliată şi prăjită)
– chilly fresh – 2 bucăţi
– căpşune – 100g
– coacăze roşii – 2 ciorchine
– apio – 1/4 legătură
– sos soia – 30 ml
– lămâi – 2 buc
– roşii cherry mix – 100g
Tăiem file-ul de somon în 2 bucăţi egale, cu piele, îndepărtând capetele şi marginile. Marinăm somonul cu piper proaspăt măcinat, ulei de măsline şi coajă de lămâie rasă, lăsându-l 5′ la temperatură camerei pentru a se contopi aromele.
Între timp, stoarcem sucul de lămâie în care adăugăm ulei de măsline, sare, piper şi ceapă verde tocată mărunt. Curăţăm carnea de somon rămasă pe piele cu ajutorul unei linguri, apoi o tocam mărunt cu ajutorul unui cuţit sau satâr.
Încingem bine o tigaie cu puţin ulei de măsline, în care aşezam bucăţile de somon cu pielea în jos; lăsăm 3-4 minute la foc mediu spre mare, adăugăm roşiile cherry, apoi închidem focul şi acoperim tigaia cu un capac, lăsând să se gătească încă 5-6 minute.
Pregătim cremă de avocado: după ce curăţăm avocado-îl şi îl tăiem bucăţele, îl blendam la viteză medie, cu puţin suc de lămâie şi ulei de măsline, până se transformă într-o cremă fină.
Între timp, pregătim tartarul: adăugăm 3 linguri din sucul de lămâie cu ulei şi ceapă verde, deasupra somonului tocat; asezonăm cu sare şi piper, coajă de lămâie rasă, căpşunile şi coacazele împreună cu puţin coriandru proaspăt tocat. Amestecăm cu grijă, apoi adăugăm ardeiul iute tocat mărunt şi puţin sos de soia, amestecând din nou.
Servim tartar-ul pe felii prăjite de baghetă, cu coriandru proaspăt presărat deasupra.
Servim somonul din tigaie, asezonat cu sare şi piper, alături de crema de avocado, presărat cu coriandru şi coajă rasă de lămâie, stropit cu marinadă cu ceapă verde, alături de roşiile cherry suculente.
Reţeta 2: Piept de raţă, orzotto şi legume de sezon glasate
Porţii: 2
– piept de raţă – 2 bucăţi (de decongelat cu o seară înainte dacă nu găsim fresh)
– orz – 300g
– unt – 1/2 pachet
– smântână de gătit – 60 ml
– ulei de măsline – 60ml
– supă clară de legume/pui – 600ml
– sare, piper
– ardei iute
– morcovi baby – 1 casoletă
– cognac/whiskey – 80ml
– pudră 5spices/nucsoara+scortisoara – 50g
– brânză măturată / parmezan ras – 100g
– ceapă albă – 2 buc
– dovlecel galben – 1/2 buc
– dovlecel verde – 1/2 buc
– ardei gras mix – 2 buc
– miere – 2 linguri
– pesmet – 200g
– pătrunjel – 2 legături
Curătăm morcovii baby şi îi opărim 4-5 minute în apă clocotită cu sare, pentru a le păstra culoarea şi vitaminele.
Între timp pregătim crusta „de grădină”: într-un blender amestecăm pătrunjelul şi pesmetul cu ulei de măsline, apoi blendăm la viteză mică, timp de 1-2 minute, pană se omogenizează.
Pentru orzotto: topim 2 cuburi mari de unt într-o crăticioară cu puţin ulei de măsline, adăugăm ceapă tocată mărunt şi călim 2-3 minute la foc mare. Când ceapa devine sticloasă, adăugăm orzul şi călim 2-3 minute, apoi turnăm deasupra un polonic de supă clară de pui/de legume. Amestecăm la foc mic, apoi completăm gradual cu supă, pană se absoarbe tot lichidul.
Pentru pieptul de rată: preincălzim cuptorul la 180c, apoi încingem o tigaie la foc mediu.
Crestăm pielea de rată cu un cuţit bine ascuţit, o condimentăm cu pudră „five spices”, sare grunjoasă şi piper, apoi asezăm pieptul în tigaia incinsă, cu pielea în jos. Când se rumeneşte grăsimea, flambăm cu coniacul, având grijă să închidem hota când facem această operaţiune. Asteptăm să se evapore alcool-ul, întoarcem pieptul de rată în tigaie, prăjim incă 30 de secunde şi îl introducem în cuptorul preincălzit pentru 7-8 minute.
Cât timp se face raţa, călim morcovii baby opăriţi şi restul legumelor în tigaia în care am pregătit pieptul, timp de 2-3 minute şi flambăm orzotto-ul cu puţin coniac. Adăugăm brânza măturată/ parmezanul ras în orzotto, amestecăm bine şi completăm cu putină smantană lichidă.
Scoatem raţa din cuptor şi o lăsăm 2 minute pe tocător, apoi amestecăm legumele căldute impreună cu mierea.
Plating: pe farfurie asezăm câteva linguri de orzotto, felii de piept de rată, legumele şi crusta de grădină. Presărăm cu puţin ardei iute tocat, sare şi piper proaspăt măcinat.
Reţeta 3: Millefeuille crocant cu zmeură şi caviar de busuioc
Porţii: 3-4
– foi pentru plăcintă – 1 pachet (decongelat cu o seară înainte)
– zmeură proaspătă-2 casolete
– tapioca perle – 100g
– lapte – 500 ml
– zahăr – 150g
– amidon – 40g
– gălbenuşuri – 6 buc
– vanilie păstaie – 1 buc
– zahăr pudră – 60g
– busuioc fresh – 1 casoletă
– lime – 3 buc
– cuburi de gheaţă – 1 castron mare
– unt/ulei de măsline – 30g /40ml
– opţional – îngheţată de ciocolată
Preîncălzim cuptorul la 180c. Tăiem foile pentru plăcintă decongelate, în dreptunghiuri egale. Ungem dreptunghiurile cu unt, unul câte unul, apoi aşezam 3-4 dreptunghiuri unul peste altul, repetând operaţiunea până când avem minim 9 foi dreptunghiulare. Aşezăm foile într-o tavă cu hârtie de copt şi le introducem în cuptor timp de 10-14 minute, până devin aurii şi crocante.
Între timp pregătim crema: într-o crăticioară încălzim la foc mic 450ml lapte împreună cu 125g zahăr. Dizolvam amidonul în restul de lapte, apoi îl amestecăm cu cele 6 gălbenuşuri. Adăugăm seminţele din păstaia de vanilie în laptele încălzit şi dăm în fiert. Când fierbe, turnăm 3 linguri de lapte peste amestecul cu gălbenuşuri, amestecând uşor pentru a tempera compoziţia. Adăugăm compoziţia cu gălbenuşuri în crăticioară cu lapte, apoi amestecăm cu ajutorul unui tel, la foc foarte mic, până ce compoziţia se întăreşte.
Caviarul de busuioc: Într-o altă crăticioară, cu apa clocotită, adăugăm perlele de tapioca, reducem focul şi amestecăm constant până ce acestea devin transparente. Scoatem perlele de tapioca într-o sită şi clătim sub jet de apa rece, amestecând pentru a nu se întări. Amestecăm perlele de tapioca cu sucul de lime blendat cu busuioc şi zahăr, plus o lingură de ulei de măsline.
Transferăm crema într-un bol de inox, aşezat într-un bol mai mare, plin cu cuburi de gheaţă. Continuăm să amestecăm uşor cu ajutorul unui tel sau al unei spatule, până ce crema se răceşte. Transferăm crema răcită într-un pos pentru ornat, pe care îl introducem la congelator pentru câteva minute.
Scoatem dreptunghiurile de aluat din cuptor şi lăsăm să se răcească. Spălăm zmeură.
Pe farfurie aşezăm un dreptunghi crocant, deasupra crema cu vanilie iar pe margini bucăţi de zmeură proaspătă. Aşezăm puţină cremă deasupra fructelor, apoi un alt strat crocant, urmat de cremă şi fructe. Când avem 3 „etaje”, pudrăm cu zahărul pudră şi adăugăm deasupra o lingură de caviar de busuioc. Putem servi şi alături de o cupă de îngheţată de ciocolată.